Actavis Internship
Internship la Actavis – Sindan Pharma
Obiectivele programului
Programul de Internship Actavis Romania este un pilot care se va desfasura pe parcursul intregului an. Sesiunile de selectie se vor desfasura periodic, in functie de aplicanti si de necesitatile interne ale companiei Actavis – Sindan Pharma. Pentru cei interesati intr-o cariera in domeniul farmaceutic, Programul de Internship Actavis este calea potrivita pentru intrarea in industrie.
Tipul Internship-ului – neplatit, cu durata de la 2 la 4 saptamani.
Cerinte pentru participanti:
• Studenti sau tineri absolventi ai facultatilor de Farmacie, Medicina, Chimie
• Limba engleza si abilitati de operare calculator dezvoltate
• Rapiditate in gandire, motivatie, organizare, imaginatie, rabdare si politete
• Abilitati dezvoltate de comunicare, simtul umorului, capacitate de lucru atat individual cat si in grup.
Daca descrierea vi se potriveste, va rugam aplicati pentru una din pozitiile noastre de Internship.
Tinerii interni vor fi distribuiti in urma procesului intern de selectie in urmatoarele departamente:
Productie: aici vor avea ocazia sa fie aproape de producerea medicamentelor in conditii de maxima atentie si precizie, conform procedurilor farmaceutice in vigoare.
Laboratorul de Control al calitatii: vor putea afla cum medicamentele odata produse sunt verificate inainte de comercializarea lor pe piata.
Marketing: vor fi alaturi de cei care pregatesc imaginea produselor comercializate de catre Actavis Romania.
Vanzari: vor putea oferi suport pentru analizele de vanzari desfasurate in departament.
Resurse Umane: vor putea participa la procese de resurse umane desfasurate in interiorul companiei.
Administrativ: vor lua contact cu toate celelalte departamente prin activitati administrative de suport.
Participantii la Programul de Internship Actavis vor castiga experienta practica in activitati administrative de organizare, inregistrare, actualizare a informatiilor fie in mediul de productie, fie in mediul de vanzari si distributie. Vor lucra alaturi de profesionisti cu experienta, intr-o echipa complexa si intr-un mediu extrem de provocator.