Actavis

Romania


Comunicate de presă

10.11.2008 / Responsabilitate sociala

 

Actavis – participant activ la ediţia de toamnă a JobFest 2008

Bucureşti, 7 noiembrie 2008 – Actavis se numără printre cei mai activi participanţi la ediţia de toamnă a JobFest 2008, unul dintre cele mai importante târguri de locuri de muncă şi consiliere pentru tinerii profesionişti din România.

Actavis la JobFest 2008Standul Actavis i-a întâmpinat pe de cei peste 5000 de tineri care au vizitat acest târg cu dorinţa de a-şi găsi un loc de muncă sau de a promova în carieră. Poziţionarea Actavis ca o companie profesionistă, care oferă angajaţilor săi oportunităţi reale de dezvoltare şi un mediu de lucru dinamic, au făcut ca renumele de „angajator preferat” de care se bucură Actavis să fie reconfirmat şi cu această ocazie. Nu puţini au fost cei atraşi de cultura companiei şi de personalitatea sa, de faptul că valorile le care definesc se regăsesc şi în abordarea angajaţilor Actavis asupra business-ului.

„Am primit peste 200 aplicaţii direct în cele două zile ale târgului şi încă aproape 100 în aplicaţii on line, pe site-ul companiei, pagina de cariere. Am fost vizitaţi de tineri absolvenţi dar şi de specialişti cu experienţa profesională, unii dintre ei cu poziţii de management în companiile actuale. Erau interesaţi de oportunităţile de carieră pe care Actavis le oferă şi le va oferi în viitor, de valorile companiei şi de stabilitatea ei.” a declarat Andreea Lupan, HR&OD Specialist Sindan Pharma – Actavis.

Actavis la JobFestLa evenimentul organizat la Cercul Militar Naţional de compania Perform HR, în perioada 6-7 noiembrie 2008, au participat aproximativ 50 de companii care şi-au prezentat oferta de locuri de muncă totalizând aproximativ 800 – 1000 de joburi, majoritatea în IT&C, inginerie, financiar-contabil şi mass-media. Evenimentul s-a adresat studenţilor, absolvenţilor, dar şi celor cu până la 3-5 ani de experienţa pe piaţa forţei de muncă.

Potrivit organizatorilor, începând cu anul viitor, JobFest ar putea fi organizat şi în alte oraşe din centrul şi vestul ţării.
  • Înapoi
  • Printează
  • Trimite