Bucureşti, 28 septembrie 2011 – Compania Actavis, numărul patru mondial în industria farmaceuticelor generice şi unul dintre liderii producătorilor locali din domeniu, lansează pe piaţa din România OLANZAPINĂ ACTAVIS (substanţa activă - olanzapină) folosit în tratamentul schizofreniei şi al bolii bipolare.
Olanzapină Actavis este un produs antipsihotic atipic, cu acţiune multireceptorială, eficientă în cazul schizofreniei şi al altor stări psihotice în care sunt prezente simptomele pozitive şi/sau negative; de asemenea, are efect şi asupra dispoziţiei şi a simptomelor afective şi cognitive.

Olanzapină Actavis este prezentă în portofoliul Companiei sub formă de comprimate filmate cu concentraţiile de 5 şi 10 mg şi comprimate orodispersabile cu concentraţiile de 5, 10, 15 şi 25 mg.
Olanzapină Actavis este medicamentul generic ce asigură acelaşi efect terapeutic cu cel al produsului original, fiind mult mai accesibil din punct de vedere al costurilor şi ajutând astfel la eficientizarea bugetelor alocate acestui tip de tratament. Olanzapină Actavis este un medicament compensat integral de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, aflat pe lista C1 de compensare.
Una dintre cele mai invalidante şi devastatoare afecţiuni medicale, schizofrenia, este cea mai frecventă şi mai cunoscută boală psihotică. Este o afecţiune severă, cronică şi invalidantă, caracterizată de o gamă largă de experienţe interioare neobişnuite, comportament social inadecvat şi participare redusă la activităţile sociale şi profesionale. Studiile epidemiologice arată că, la nivel global, schizofrenia afectează aproximativ una dintr-o sută de persoane. Procentul creşte la 8 – 10 dacă pacientul are o rudă de gradul I, frate sau părinte, cu schizofrenie. Numărul de pacienţi nou dignosticaţi în fiecare an este de 10 la 100 000 de indivizi. Cel mai frecvent, debutul schizofreniei apare în ultimii ani ai adolescenţei sau la persoane cu vârsta între 30 şi 35 ani. În ciuda evoluţiei lente a schizofreniei în timpul adolescenţei şi la bărbaţii tineri, există un procent semnificativ - între 25 şi 50% - de pacienţi care încearcă să se sinucidă, iar 10% dintre aceştia reuşesc, contribuind la o rată a mortalităţii de 8 ori mai mare decât în populaţia generală. Morbiditatea cardiovasculară prematură care complică această boală determină o scădere a speranţei de viaţă a schizofrenicului cu 20 – 30 de ani faţă de speranţa de viaţă a populaţiei generale.
Boala bipolară (denumirea comună: boală maniaco-depresivă) este o tulburare afectivă (de dispoziţie) care constă în modificarea anormală a stării psihice, energiei și abilității de funcționare a unei persoane şi este caracterizată prin oscilaţii dramatice ale dispoziţiei – mania (dispoziţie “înaltă” şi/sau iritabilă) şi depresia (dispoziţie tristă, fără speranţă). Orice persoană poate fi afectată de boala bipolară, la aproximativ 50% dintre pacienţi debutul producându-se în adolescenţă. Boala bipolară afectează între 1,2 şi 1,6% din populaţia globului, dar după unii autori, procentul este chiar mai mare (4-5%), atât pentru că formele uşoare rămân nediagnosticate, cât şi pentru că în multe cazuri se face confuzie între depresia din boala bipolară şi depresia unipolară. Se estimează că în 2011 vor fi înregistraţi 2,2 milioane pacienţi cu boală bipolară în Europa.
În ghidurile de specialitate, antipsihoticele atipice (cum este cazul Olanzapinei) sunt considerate a fi medicaţia de primă alegere pentru pacienţii schizofrenici, aflaţi în episod acut, sau pentru cei bipolari în episod maniacal. Olanzapina este antipsihoticul cu cea mai scăzută rată a întreruperilor tratamentului, în principal datorită riscului scăzut de reacţii adverse.
În prezent, portofoliul Actavis în România cuprinde medicamente care se adresează principalelor clase terapeutice: sistem cardiovascular, sistem nervos central, antiinfecţioase, sistem digestiv şi o gamă în creştere de OTC-uri (medicamente eliberate fără prescripţie). Un segment important al portofoliului Actavis îl reprezintă produsele utilizate in tratamentul cancerului: 26 produse proprii şi 5 produse dezvoltate în cooperare cu partenerii noştri. Pentru anul 2011, Compania Actavis şi-a propus să lanseze un număr de 14 produse pe piaţa din România, vizând toate ariile terapeutice relevante: sistem cardiovascular, sistem nervos central, antiinfecţioase, oncologie, dar are în plan şi revitalizarea unor produse aflate în aria OTC-urilor.
Pentru informaţii suplimentare
Ana Maria Drăgănică
Manager Comunicare Actavis România
Tel: (+40) 751 12 00 33
E-mail: adraganica@actavis.com
Web-site: www.actavis.com.ro
Despre Actavis în România
Grupul Actavis este reprezentat în România de două unităţi: Actavis Sales/Marketing (responsabilă cu partea de comercializare şi promovare a produselor din portofoliul Actavis pe piaţa din România) şi Sindan Pharma/Actavis Operations – unitatea de producţie pentru medicamente oncologice, responsabilă şi pentru exportul acestora spre pieţele externe. În prezent, cele două companii numără peste 380 de angajaţi în România, din care aproximativ 30% reprezintă forţa de vânzări.
Actavis România a obţinut până în prezent peste 385 de aprobări pentru distribuţia de medicamente oncologice în peste 50 de ţări, precum: Statele Unite, Marea Britanie, Statele membre ale Uniunii Europene, Elveţia, Serbia, Kosovo, Irlanda, Moldova, Rusia, Ucraina, Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Japonia, Africa de Sud, Australia, Iran şi altele.
Pentru mai multe informaţii referitoare la activitatea Actavis în România vă rugăm să vizitaţi website-ul Companiei la adresa: www.actavis.com.ro.
Despre Grupul Actavis
Actavis este a patra companie internaţională lider specializată în dezvoltarea, producţia şi comercializarea farmaceuticelor generice. Compania dezvoltă operaţiuni în 40 de ţări şi numără peste 10.000 de angajaţi. Cu o capacitate globală de producţie de peste 24 de miliarde de comprimate, Compania deţine 14 facilităţi de producţie cu certificare internaţională în Europa, Statele Unite şi Asia. În anul 2010, Grupul Actavis a lansat pe piaţă 719 produse.
Pe plan mondial, Actavis deţine în prezent unul dintre cele mai extinse portofolii de produse generice numărând peste 850 de produse aflate pe piaţă. De asemenea, Compania are în jur de 350 de produse aflate în proces de dezvoltare şi înregistrare. Produsele Actavis sunt înregistrate în peste 60 de ţări ale lumii.
Pentru mai multe informaţii referitoare la activitatea Grupului Actavis, vă invităm să vizitaţi website-ul Companiei la www.actavis.com.